Poporul român a fost înșelat în 1989 cu ideea că străinii vin la noi ca să ne dea libertate, prosperitate, drepturi și să ne învețe democrația. A fost o așteptare naivă, care ne-a îngropat.
**********************************
Prof. univ. dr. Corvin LUPU:
În România nu mai există democrație.
Este o iluzie să mai credem că votul mai are vreo importanță în România de azi. Alegerile sunt decise prin milioane de voturi fictive plasate de Serviciile Secrete, mai exact de Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS).
Nu a contat că în anul 2000 de fapt Vadim Tudor a câștigat alegerile și nu Iliescu. Nu a contat că în 2004 a câștigat Năstase pentru și nu Băsescu sau că în 2009 a câștigat Geoană și nu Băsescu.
Nu a contat că în anul 2012 poporul a votat prin referendum că nu îl mai vrea pe Băsescu, a fost menținut în funcție.
Nu a contat că în 2020 tot poporul a văzut la televizor fraudarea nesimțită, filmările cu înlocuirea sacilor cu voturi, de la Primăria Sectorului 1 București, când a fost menținută cu orice preț ca primăriță agenta Clotilde Armand.
De ce nu se opune nimeni? Pentru că cei care ar putea lua niște măsuri, adică polițiștii, procurorii și judecătorii, sunt supușii serviciilor de informații.
**********************************
Foarte important de știut este că nu doar nouă, românilor, ci populației din toată lumea, ni se refuză această informație fundamentală: evreii khazari dețin în mod real și efectiv puterea în sfera euro-atlantistă de influență. Dacă nu luăm în considerare acest element de fundal nu se poate înțelege nimic din istorie și din relațiile internaționale! Evreii controlează Statele Unite de foarte multă vreme. Doar doi președinți nu s-au supus, Lincoln și Kennedy (și parțial Trump). Și am văzut ce au pățit. Evreii khazari sunt așadar elementul trans-național care controlează scena mondială.
Nota Redacției: În lumina declarațiilor d-lui profesor Corvin Lupu, dar nu e singurul român care vorbește despre inutilitatea votului și iluzia democrației, de ce ne agităm atât de tare, noi naționaliștii? De ce facem partide peste partide, de ce inventăm scuze pentru greșelile unor politicieni pe care îi considerăm “singura soluție”? De ce ne supărăm și certăm între noi? Dar mai important, de ce canalizăm toate energiile, eforturile și resursele noastre în lupta politică? Dacă totul e măsluit și aranjat, ce rost mai are. Nu vom “vota mai mult decât pot ei să fure” niciodata, este o aberație, dacă au acces la metoda de furt prin soft, tot ce trebuie să facă este să strângă scorurile, să pierdem cu 49.5% și să câștige ei cu 50.5%, iar mașinăria de propagandă va face gălăgie, va amplifica minoritatea vocală ca să dea impresia că există 50% din oameni care au votat așa cum vrea sistemul. Au folosit această metodă de amplificare a unei minorități vocale în cazul episodului #rezist.
Sursă: www.incorectpolitic.com