Cancerul face ravagii în România: Volumul de pacienți în zona de cancer s-ar putea cel puțin dubla, anunță un fost ministru al sănătății
Bolile cardiovasculare și cancerul fac ravagii în România, iar deputatul și chirurgul Patriciu Achimaș Cadariu spune că trebuie să ne pregătim încă de pe acum pentru o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri, pe fondul îmbătrânirii populației și a stilului de viață nesănătos coroborat cu o monitorizare deficitară a pacienților din grupele de risc.
Un studiu publicat de Panorama arată că românii se confruntă cu risc de 60% de a muri de boală cardiacă în vreme ce ceilalți europeni de 37%.
„Întotdeauna mă feresc de date catastrofice, dar cu siguranță că volumul de pacienți, cel puțin în zona de cancer, s-ar putea cel puțin dubla în viitor. La cardiovascular, nefiind specialitatea mea, cred că ar fi bine să îi întrebăm pe colegi, dar cu siguranță creșterea numărului de pacienți s-ar putea să fie impresionantă”, a subliniat deputatul clujean și fost ministru al Sănătății.
„Mortalitatea, dar și suferința prin boli cardio cerebrovasculare este una importantă. Să ne gândim doar la oamenii care suferă un accident vascular și rămân cu sechele. Ei devin, dincolo de suferința personală, o povară pentru familie și pentru societate”, a subliniat profesorul Achimaș-Cadariu.
Reformă în sănătate?
Deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu a mai atras atenția că pentru a fi pregătiți de ceea ce urmează este nevoie de o reformă reală în administrație, care să cuprindă și partea medicală, „adică renunțarea la toate acele centre sociale care dau salarii și nu produc deloc servicii de sănătate reale sau convertirea lor în centre de triaj, recuperare și paliație”.
„Este o provocare pentru guvernul care va prelua frâiele României din ianuarie 2025 de a face cât de repede o astfel de reformă. Argumentele stabilității nu cred că mai țin. Eu cred că majoritatea trebuie să livreze rapid reforme cât de rapid se poate și să nu intre în acest joc absolut periculos de a nu risca pierderea de voturi în raport cu forțe care promit baliverne fără să aibă habar despre ce vorbesc”, a încheiat profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu.
Sursa: OrtodoxInfo