Se schimbă legea pensiilor! Care sunt persoanele care se vor putea pensiona mai repede fără să piardă nimic la pensie
Un nou proiect de lege care ar permite femeilor să se pensioneze anticipat a fost depus în Senat de către mai mulți parlamentari PNL. Conform acestui proiect, femeile se vor putea pensiona mai devreme, în funcție de numărul copiilor pe care i-au născut.
În situația în care propunerea legislativă va fi adoptată, femeile care îndeplinesc criteriile menționate ar putea beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu până la trei ani și șase luni mai devreme, în funcție de numărul de copii pe care i-au avut în grijă.
Un grup de parlamentari liberali a propus în Parlament reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv și au avut copii sub vârsta de 16 ani. Conform informațiilor Antena 3 CNN, proiectul de lege prevede că femeile care îndeplinesc aceste criterii pot ieși la pensie mai devreme în funcție de numărul de copii: un an pentru un copil, un an și șase luni pentru doi copii, doi ani pentru trei copii, doi ani și șase luni pentru patru copii, trei ani pentru cinci copii și trei ani și șase luni pentru șase copii sau mai mulți.
Ce prevede legea în prezent
În prezent, legislația existentă le oferă acest beneficiu doar mamelor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv. Proiectul a fost înregistrat la Senat și va trece prin comisiile acestuia înainte de a ajunge în plen, urmând apoi să fie dezbatut și adoptat de Camera Deputaților.
Sursa: StiripeSurse