20 persoane au murit în patru zile la Spitalul Pantelimon din București – Procurorii au deschis un dosar penal
20 persoane au murit în patru zile la Spitalul Pantelimon din București. “Nu cred sau nu-mi amintesc să mai fi fost perioade cu atâția, dar au fost perioade în care au murit șase într-o zi”, a spus șeful secției ATI de la Spitalul Pantelimon.
Procurorii au deschis un dosar penal in rem de omor și au început audierile. În paralel, ministrul Sănătății a anunțat că va trimite Corpul de Control la această unitatea sanitară. Acuzația extrem de gravă a fost lansată în scris de directorul de îngrijiri al Spitalului de Urgență „Sfântul Pantelimon”. Acesta susține că a primit informațiile de la o asistentă, fără să îi spună numele. Mesajul este îngrozitor: „20 de pacienti ar fi decedat în cadrul secției ATI, într-un interval foarte scurt, prin administrarea incorecta a unui medicament. Vă rog să luați măsurile legale.”
Malpraxis la”Sfântul Pantelimon” – Spital sau Căsăpelniță?
Dr. Bogdan Socea, managerul Spitalului “Sfântul Pantelimon” susține că pacienții au stat intubați mult timp și necesitau noradrenalină pentru susținerea funcțiilor respiratorii.
Conform plângerii făcute, decesul pacienților ar fi fost provocat de diminuarea dozei de noradrenalină. Este un tratament care se administrează intravenos, într-o perfuzie continuă, și care ajută la reglarea tensiunii arteriale. Medicul stabilește concentrația și ritmul de administrare.
Responsabilii au verificat stocurile și au constatat că sunt suficiente fiole de noradrenalină. Cu alte cuvinte, nu a fost o criză de medicamente ca să justifice reducerea tratamentului necesar menținerii lor în viață.
Asistenta anonimă care a avut curajul de a vorbi despre ororile din spital susține că medicii ar fi oprit tratamentul care îi ținea în viață pe cei 20 de pacienți ca să elibereze paturile din secția ATI.
În condițiile în care anii de pandemie au știrbit încrederea în sistemul de sănătate, astfel de cazuri alimentează climatul de suspiciune din jurul cadrelor medicale, fapt care naște întrebarea: “Mă simt în siguranța când merg la spital?”