EUROVIZION – Cel mai politizat concurs de muzică interzice steagul palestinian
Deşi genocidul din Gaza se află în centrul atenției publice și spetacolul muzical Eurovision este cunoscut pentru gradul înalt de politizare, anul acesta organizatorii doresc să se asigure că opiniile pro-palestina nu vor fi tolerate.
The New York Times a relatat joi că doar steagurile celor 37 de ţări participante vor fi permise la eveniment, care va avea loc săptămâna viitoare la Malmö, în Suedia. Aceasta include steagul israelian, dar exclude steagul palestinian, conform news.ro.
Și anul trecut steagurile palestiniene au fost de facto interzise.
Marea finală a acestei a 68-a ediţii va avea loc pe 11 mai, după două semifinale, în 7 şi 9 mai. Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), care se ocupă de concurs, a declarat presei americane că singurele steaguri, altele decât cele ale ţărilor participante, care vor fi permise vor fi steagurile LGBT.
În fiecare an, organizatorii programului insistă asupra caracterului apolitic al competiţiei, una dintre valorile fondatoare ale acestui concurs lansat în 1956, dar acesta devine tot mai politic pe an ce trece, fapt vizibil în anii în care transexuali au câștigat, Dana Internațional și Concita Wurst, apoi evident Ucraina.
În 2019, care a avut loc la Tel Aviv, grupul islandez Hatari a fluturat bannere în culorile Palestinei în timpul finalei, în ciuda interdicţiei. Invocând regula competiţiei conform căreia “radiodifuzorii participanţi” trebuie “să se asigure că această competiţie nu este în niciun fel politizată sau instrumentalizată”, EBU a sancţionat Islanda.
În climatul tensionant cauzat de genocidul din Gaza, numeroase voci s-au ridicat din decembrie pentru a cere organizatorilor Eurovisionului să excludă Israelul, reprezentat anul acesta de cântăreaţa Eden Golan şi de cântecul său “Hurricane”.
Apelurile la boicot, atât din partea artiştilor, cât şi a internauţilor, s-au înmulţit în ultimele luni, bazându-se în special pe excluderea Rusiei în urma invaziei sale în Ucraina în 2021. În februarie anul trecut, EBU a exclus definitiv posibilitatea excluderii Israelului, argumentând că “în cazul Rusiei, radiodifuzorii ruşi au fost suspendaţi din EBU din cauza neîndeplinirii persistente a obligaţiilor de membru şi pentru încălcarea valorilor serviciului public”.
În faţa nemulţumirilor continue, EBU a declarat într-un comunicat de presă că este un “apărător al libertăţii de exprimare” şi că “susţine dreptul celor care doresc să manifesteze paşnic” în faţa arenei din Malmö.
Sursa: Stiripesurse