Breaking News

Lovitură grea pentru mafia drogurilor noi. ”Cristale” în valoare de peste un miliard de dolari, confiscate într-o uriașă operațiune

O operaţiune comună a autorităţilor australiene şi canadiene a dus la confiscarea a peste şase tone de metamfetamină, în valoare de peste 1,15 miliarde de dolari, cantitate care era destinată Australiei, transmite EFE.

Poliţia federală australiană a precizat joi, într-un comunicat, că şase persoane au fost arestate în legătură cu operaţiunea, în urma unor percheziţii în Melbourne şi în alte localităţi din ţară.

Două dintre persoanele arestate vor fi urmărite penal pentru infracţiunea de tentativă de import de droguri, în timp ce celelalte, printre care şi un american, vor fi inculpate pentru cumpărarea de droguri în cantităţi mari, a precizat poliţia.

Cristalele lichide de metamfetamină, care erau camuflate în recipiente de ulei de canola, au fost confiscate de autorităţile canadiene în patru operaţiuni desfăşurate între decembrie anul trecut şi iunie anul acesta în ţara nord-americană.

Comisarul adjunct al poliţiei federale australiene, Hilda Sirec, a explicat că arestările au fost posibile pentru că autorităţile au înlocuit unul dintre transporturi cu substanţe inofensive pentru a identifica presupuşii infractori din Australia şi legătura acestora cu mafiile internaţionale.

“Grupurile transnaţionale de crimă organizată reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale”, a declarat Sirec, evocând suspiciuni privind alianţe între “unii actori statali” cu mafiile pentru a distribui droguri “în încercarea de a submina societăţile şi democraţia”, fără a da mai multe detalii.

Poliţia federală australiană a precizat că această captură, una dintre cele mai mari de acest drog din Oceania, echivalează cu aproximativ 19 milioane de doze şi este evaluată pe piaţa neagră la 1,7 miliarde de dolari australieni (1,156 miliarde de dolari americani sau 1,067 miliarde de euro).

Această captură vine după ce autorităţile din Australia – una dintre cele mai profitabile destinaţii din lume pentru mafiile internaţionale – au raportat în octombrie anul trecut că au confiscat aproximativ 1,8 tone de metamfetamină într-o operaţiune comună cu autorităţile din Hong Kong.

Sursă: www.ziare.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *